Vă propunem o nouă galerie de artă în care timpul devine o convenție comprimându-se ori dilatându-se  instantaneu, în care ideea atemporalității se instalează, iar gândurile transcend spațiul căutând prototipul, activând tototată în interiorul privitorului mecanismul prin care acesta iese din cotidian și interactionează cu Creatorul.

Aceasta este ideea pe care o propune artista Mariana Cîmpeanu prin lucrările prezente pe simezele galeriilor din București și Bran.

În contextul unei piețe de artă contemporană nu foarte bine conturată credem că dialogul începe de la a cunoaște preocupările celuilalt, indiferent de postura în care suntem (artist ori public).

În momentul în care se stabilește această conexiune, și limbajul devine unul comun, alegerea unei lucrări de artă creează premizele adâncirii acestui dialog dând posibilitatea privitorului și cu atât mai mult cumpărătorului, de regăsire a acelor valori rămase inalterabile secole la rând.

Acest lucru este posibil atât în incinta galeriei de artă dar mai ales în propriul habitat (reședință, birou, …), tabloul însuflețind cu bogăția de concepte și simboluri spațiul, emanând în mod continuu resursele necesare valorificării tuturor darurilor pe care omul le are în potență, atât pentru sine cât și pentru semenii săi.
 
Adresa: Strada Șelari, Nr. 5, Sector 3, (Centrul Vechi) București, Romania
Adresa: Pensiune Inspire View, Predeluț, Bran, Romania

De cele mai multe ori intuim, dăm conotații ori tâlcuiri personale ideilor artistului. Subiectivismul se amplifică atunci când limbajul este unul restrictiv, așa cum îl întâlnim în artele plastice. Eu, pictorul, vorbesc folosindu-mă de puncte, linii, forme, culori, texturi, structuri compozotionale….. . Toate însumează “tabloul” care în bidimensionalitatea lui ne vorbește nu numai acum, ci își va spune povestea zeci, sute de ani, sau cine știe dacă poate fi pusă o limită a timpului.

Subiectele, sursele de inspirație sunt explorate individual și modalitatea prin care ele sunt valorizate țin pe de o patrte de felul în care artistul transmite și pe de alta modul în care este receptat mesajul de către public.

În ceea ce mă privește, eu pictorul am propriile subiecte care mă preocupă și cărora le accord întâietate la studiu în demersul meu artistic. Primul atașament pe care l-am făcut încă din facultate a fost față de lemn, cu structura și valențele pe care le are. Nu a fost greu să descopăr că în incinta țărănească îl regăsim în toate ciclurile lui de viață, într-un firesc și o armonie perfectă. După ce-și sfârșește rodul de arbore, mesteșugarul îi “ croiește” o noua viață; o unealtă, o lingură, un leagăn, o poartă, o casă, ori o jucărie. Chiar dacă ele, obiectele își pierd valoarea utilitară în timp lemnul își continuă drumul, de astă dată ajungând “numai bun de pus pe foc”. Sub această formă de mistuire adună în jurul vetrei familia. O încălzește, îi prepară hrana și de ce nu, îmbie a povesti la gura sobei. Mai departe, ea, cenușa este strânsă cu grijă de gospodina pentru că îi face mare trebuință iarna în zilele cu multă ninsoare pentru a o presara pe potecuța către cotețul cu păsări ori cățel. Astfel cenușa ajunge în pământ unde își dă în continuare rodul, ajutând la hrănirea altui arbore.

Din acest întreg ciclu, m-am oprit în studiul meu la obiectul din incinta căruia țăranul îi împletește foarte frumos trei funcții: cea utilitară cu cea simbolică și estetică. Adică obiectul (el reprezentând toată zestrea din lemn moștenită) frumos, armonios construit și funcțional, este totodată bogat ornamentat cu forme ori simboluri care fac trimitere la permanentizarea prezenței lui Dumnezeu “în toate cele”.

De aici începe călătoria mea artistică. Este punctul din care, cu propriile mele înțelesuri încep să “ țes” (să pictez), folosindu-mă de urzeala deja făcută de țăran, eu adăugând mai multe conotații găsite în Sfânta Evanghelie, făcând apel bineînțeles la talcuirile meșterilor iconari.

Dacă ne-am propune să descriem  copilul, am putea înșirui: surprinzător, creativ, curios, … și bineînțeles că lista ar putea continua mult de aici încolo fără ca cineva să ne poată acuza de un neadevăr. Paleta descrierilor se amplifică și mai mult atunci când copilul este surprins desfășurând o activitate artistică.

Dirijarea către o astfel de cale de descoperire a calităților creativ-artistice este bine venită la orice vârstă, dar conturarea lor se va face odată cu începerea școlii când se încearcă stabilirea unor „reguli”. Încă de la 2-3 ani începe să-și facă prezența interesul pentru un instrument care lasă o urmă pe o suprafață albă ( coală de hârtie, canapea, perete, …). Fascinația devine și mai mare atunci când intervine culoarea. Încă nu putem descoperi elemente coerente dar, încet  şi cu multă conştiinciozitate, copilul reuşeşte să construiască forme cu care să-şi completeze sau descrie universul. Psihologii pot „traduce” , şi astfel identifica posibilele disfuncţii care apar la vârste mici şi care sunt mai vizibile prin această formă de manifestare.

Multe sunt preocupările copiilor şi dinamismului caracteristic vârstei, părinţii se străduiesc să descopere acea sau acele preocupări extraşcolare pe care aceştia să le desfăşoare cu drag şi de ce nu, descoperind frumuseşea lor, să aprofundeze un traseu artistic sau de altă natură.

Oricare ar fi abilităţile sau domeniile pe care cei mici se bucură să le exercite, adultul este cel care are puterea să încurajeze sau să descurajeze desfăşurarea lor.

Prin corelarea informaţiei şi a îndemânării se poate articula un limbaj artistic, aducând totodată un plus de creativitate, deoarece mintea este antrenată să facă şi similitudini şi conexiuni cu ajutorul cărora să dezvolte un nou limbaj mai complex. Mijloacele prin care se stimulază copiii să se autodepasească obţinând performanţe neaşteptate şi surprinzătoare, sunt multiple.

Un început bun (după ce am creeat un cadru incitant cu multe materiale şi o mare diversitate a instrumentelor de lucru), ar fi pregătirea teoretică a ceea ce urmează să facem şi expunerea rezultatului pe care ni-l dorim.

Exemplificarea vine în ajutor şi astfel avem posibilitatea sa ne luam ca ,,ghizi” marii maeşterii ai artei, învăţând din operele lor. O documentaţie bună, întotdeauna ajută, dând confort şi încredere la încelutul temei propuse. Demonstraţia făcută de profesorul coordonator scoate copilul din starea de neîncredere şi îl introduce în cea de nerăbdare de a începe lucrul. Dacă aceşti paşi sunt făcuţi într-un anumit spaţiu adecvat ori context, (ex. tabară, activităţi extraşcolare, … ) şi în rezultatul final se va simţi dezinhibiţia avută în timpul lucrului.

Un alt factor stimulativ îl constituie varietatea. Copilul se plictiseşte repede şi de aceea alternanta tehnicilor, materialelor, şi metodelor de lucru este binevenită. Aici nu numai că putem experimenta mult, dar descoperim şi facem diferenţa totodată între armonie şi dizarmonie, complex ori superficial, frumos, urât. În acest moment un lucru de care ar fi bine să ţinem cont este neângrădirea experimentării, ci doar dirijarea ei. Paleta mijloacelor plastice este una generoasă, deci şi expresivitatea obţinută este pe măsură.

Copiii au capacitatea de a povesti prin imagini chiar dacă puterea lor de a reda formele într-o manieră realistă este mică. Această capacitate de a studia formele (floari, mare, copaci, oameni…) şi ulterior de a descrie ceea ce îi înconjoară într-un mod real şi concret vine mai tarziu şi deja putem vorbi de trecerea din zona de hobby în cea de studiu. Redarea volumului pe suprafaţa bidimensională a formelor tridimensionale cu ajutorul umbrei şi a luminii, realizate prin haşură sau culoare ţine deja de un exerciţiu dirijat şi consecvent care, cu cât este mai aprofundat cu atât se apropie de performanţă.

Presiunea responsabilităţii finalizării lucării, firescă de altfel, se transformă în nerăbdare atunci când munca individuală a fiecărui copil face parte dintr-un ansamblu. O lucrare comună în care toţi participanţii îşi aduc aportul, are multiple avantaje. Incită la o atenţie distributivă, pe de o parte fiind îndreptată către compoziţia propie, iar pe de alta, la integrarea ei armonioasă într-un ansamblu.

Bucuria şi frumuseţea rezultatului pus în contextul în care se poate vedea traseul parcurs de micul autor, ajutat fiind de profesorii coordonatori, colegi, părinţi, …, capătă o însemnătate care rămâne ca un punct de reper multă vreme. Această experienţă poate fi stimulativă şi trezeşte dorinţa firească de a o repeta.

Un rezultat spectaculos într-un domeniu atrage după sine încrederea copilului de o obţine performanţă şi în alte direcţii. Avantajul deschiderii acestui drum de studiu cu ajutorul mijloacelor plastice este mai mare şi datorită faptului că la început nu sunt constrângeri, experimentarea foloririi instrumentelor de lucru (creioane, pensule, culori, carbune, …), fiind nu numai bine venită dar şi de folos, copilul învăţând prin descoperire. Dorinţa lui de a performa vine şi datorită faptului că rezultatul studiului se vede imediat, concretizat fizic      printr-o lucrare.

În timp va descoperi şi necesitatea cunoaşterii altor domenii / materii: matematică, fizică, chimie, istorie, filosofie, limbi straine, …, si probabil lista ar fi copletă dacă le-am adauga pe toate. Fiecare are frumusetea ei, şi cu siguranţă, discret, ajută arta şi artistul pe drumul către plămădirea unei noi creaţii.

Culoarea înseamnă lumină şi odată cu ea aduce confort, siguranţă şi multe altele, dar în cele mai multe cazuri ea aduce bucurie.

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

Cu siguranță vedem în artă imagini care ne trezesc interesul, lucrări pe care le înțelegem mai mult sau mai puțin, ne plac sau nu, ori în care ne-am putea regăsi. Lumina și umbra  ne ajută, în pictură,  să construim volume. Pe suprafața bidimensională artiștii au redat nu numai forma fructului, copacului, cerul, ci au avut ca subiect predilet omul. Toate schimbările infățișării firești pe care artiștii le-au surprins de-a lungul istoriei, ne ajută la o mai bună înțelegere a motivelor și contextului în care s-au produs. Mai mult decât atat, se poate descoperi vârsta, statutul social, starea de sănătate și chiar societatea în care a trăit persoana.

Având ca punct de plecare popoarele primitive este ușor de înțeles dorința lor de a-și schimba înfățișarea. Înspăimântarea adversarului, camuflajul, ritualul, rangul, dorința de a împrumuta din puterea ori comportamentul unui animal, protecția, sunt doar câteva din argumentele care au condus la unele schimbări a felului în care arătau în mod natural. Astfel vedem primele intervenții pe piele prin pictare, tatuare ori vopsirea parțială sau totală.

Ex: Femei din tribul Mursi

Interesantă este și modul de a face distincție, din punct de vedere cromatic  între bărbat și femeie, fără să reprezinte în vreun fel superioritatea cuiva. În Egiptul antic de exemplu, pigmentul pielii îl vedem bine diferențiat (în picturi pielea femeii este mai deschisă la culoare decât cea a bărbatului). Importanța îngrijirii pielii este pomenită în mai multe scrieri. Pentru catifelarea pielii foloseau nisipul fin pentru exfoliere, apoi uleiul de măsline. Se menționează machiajul ochilor, conturul lor fiind întâlnit la ambele sexe în scop de protecție (soare, nisip, vânt) dar și religios. Femeile iși fardau și ploapele, cel mai adesea în tonuri de verde și albastru.

Prin lucrarea lui “Doriforul”, Policlet ne arată idealul frumuseții antice grecești. Eticul  și esteticul erau echivalente, iar raportul între bun și frumos era unul echilibrat, deci armonios. Acest ideal uman îl vedem, cu predilecție în perioada lui Pericle (495-429 î.Hr.), promovat sub toate formele artistice existente atunci; teatru, arhitectură, sculptură, ceramică … .

Ex: Policlet, “Doriforul”

În insula Creta, care o buna bucată de timp a fost autonomă, descoperim , prin lucrările “Zeița cu șerpi” și “Prințul cu flori de crin”, alte detalii care erau importante societății respective. Găsim femeia cea care impune ca ideal, o găsim fardată, cu părul cârlionțat și cu sânii descoperiți, iar bărbatul, cu talia subțire și evident cambrată, cu același păr lung și ondulat.

Ex: “Zeița cu serpi”,   “Prințul cu flori de Crin”

O importanță a felului în care arată, dar și o mai clara distincție a clasei sociale o remarcăm la populația din Roma antică. Ținuta impozantă obținută cu ajutorul togii, ori costumul soldatului prin care erau evidențiate bărbăția, masivitatea și stăpânirea de sine a cetățeanului român, trupul viguros, pomeții evidențiați, gâtul gros și umerii lați ne creionează tiparul bărbatului cuceritor. Femeile aveau coafuri supradimensionate cu ajutorul meșelor confecționate din părul sclavelor nordice (de aici și moda părului blond), ochii fardați și pielea îngrijită, adeverind interesul pentru igienă. Existența numeroaselor băi publice argumentează, cel puțin teoretic, interesul deosebit care era acordat îngrijirii trupului.

Ex: Fresce Pompei

O evidentă preocupare a artișilor pentru reproducerea în mod simbolic sau real a nuanțelor pielii, o întâlnim abia prin sec. al XV-lea, în Prerenaștere / Renaștere. Redarea ascetismului omului transfigurat și simbolic din iconografia bizantină rămâne o latură artistică distinctă, artistul fiind preocupat de redarea conținutului teologic folosindu-se de mijloace plastice.

Ex: Icoane bizantine

În Europa occidentală, maeștrii, folosindu-se de pigmenți din ce în ce mai diversificați, reușesc să descrie în imagini “pulsul” societății oglindit pe chipurile personajelor lor.

Un lucru interesant și în permanentă schimbare îl reprezintă ce și cât din piele avea voie să fie la vedere. Astfel putem vedea rigiditatea contrareformei spaniole unde corpul era disprețuit și în consecință ascuns.

Ex: Alonso Sanchez Coello, ” Infanta Isabella Clara Eugenie”

În Italia, nudul lui Titian, “Venus din Urbino”, confirmă pe de o parte libertatea de care se bucurau artiștii, dar și interesul deosebit al acestora de a reda cu fidelitate imaginea trupului uman.

Din aceste canoane și proporții, se iese abia pe la începutul secolului al XX-lea odată cu noile curente artistice de avangardă.

Ex: H Matisse “Portretul cu dunga verde”, Pablo Picasso, “Femeie plângând”

De acum înainte, creativitatea artistului este cea care dictează modalitatea prin care acesta alege să surprindă cotidianul. Omul este același, deși l-am văzut redat diferit de-a lungul anilor. Subiectivismul artistului,  mijloacele tehnice, constrângerile sociale ori religioase sunt o parte din factorii care au îmbrăcat în timp trupul uman dându-i expresivitate și individualitate.

Bibliografie:

Adriana Botez Crainic, Istoria artelor plastice, ed. Didactică și pedagogică, București, 1997;

Adina Nanu, Artă, stil, costum, ed. Noi Media Print, 2007;

Umberto Eco, Istoria frumuseții, ed. Enciclopedia Rao, București, 2005.

Imagini:

www.evz.ro

www.printerest.com

www.pemptousis.ro

www.wikipedia.ro

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

Fiecare ramură artistică are instrumente specifice prin care poate comunica.  Modalitățile de exprimare alese de artist sunt influențate la rândul lor de progresul tehnologic și implicit descoperirile științifice. Lucrarea de artă indiferent de natura ei ne invită la o analiză urmată de întrebarea  „Oare ce a vrut artistul să spună?”. Operele de artă sunt unice și la acest lucru contribuie o mulțime de factori externi artistului precum, epoca în care traiește, zona geografică, religia, vârsta, statutul social, idealul uman de frumusețe din acea vreme dar și propria-i personalitate. Fiecare artă are un limbaj pe care cu îndemânare și creativitate îl articuleză artistul (în pictură ne folosim de punct, linie, formă pe care le aranjăm într-o structură compozițională și apoi adăugăm culoare).

Dorința redării cu fidelitate a realității văzută încă din antichitate, punctată în pictură de Jan van Eyck (cunoscut ca fiind cel care a folosit pentru prima oara uleiul de in ca liant, cu ajutorul căruia se pot reda detaliile cu o mai mare fidelitate),  prinde amploare pe diverse segmente.

Ex: Jan van Eyck „Portetul soților Arnolfin”, 1434.

(oglinda concavă din spatele personajelor încă trezește curiozitate)

Renașterea vine cu pleada ei de  personalități dar și cu numeroasele descoperiri științifice care ajută la o mai bună cunoaștere a omului a ceea ce este în exteriorul dar și în interiorul lui. Dincolo de ceea ce ne întâmpină la primul impact vizual, în multe picturi ne sunt dezvăluite  idei discrete mai puțin perceptibile de care artistul se folosește pentru a povesti cât mai multe lucruri într-o singură imagine.

Exemple:

Renaștere -Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină” 1498, , tempera pe ipsos

Renaștere – Michelangelo, „Pieta”, 1499

Renaștere – Holbein” Ambasadorii”, Ulei pe lemn,1533

(Pe masa dintre ambasadori, remarcăm cele două registre care delimitează exact obiectele folosite în viața pământească și cea astrală. Rolul craniului alungit vizibil în prim plan, vă las să-l descoperiți singuri)

Baroc – Rembrandt, „ Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, 1632

Baroc – Johannes Vermeer, „Lecția de muzică”, ulei pe pânză, 1662.

( Se pare că s-a folosit de camera obscură în compozițiile sale. Operele lui Vermeer sunt remarcate și implicit analizate datorită detaliilor realizate de pictor cu mare precizie)

Dacă din punct de vedere fizic organismul este neschimbat Guthemberg odată cu tiparul a adus după părerea lui Mc Luhan o schimbare nu numai a relaței între simțuri prin izolarea văzului de celelalte patru, dar și posibilitatea creeării propriei interpretări a ceea ce citim conducându-ne la dezvoltarea imaginației. Alfabetizarea, deci cititul, aduce cu sine exercițiul construirii unor imagini mentale având ca suport real textul. Plecând tot de la un subiect tangibil, artistul strânge informații, le prelucrează și le livrează tot într-o formă reală, chiar dacă imaginea finală nu se mai încadrează în canoane firești, un exemplu fiind arta suprarealistă.

Suprarealismul – Joan Miro, „Carnavalul arlechinului”, 1924- 1925

“Un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea. Nu are importanță dacă vedem în el flori, oameni sau cai pentru a descoperi această lume, adică ceva viu.” (Joan Miró, 1959)

Antrenarea imaginației conduce implicit către creativitate. Walt Disney deschide un drum al animației fascinant, dinamic, imprevizibil ( ușor de receptat de către copii, ori persoane adulte nealfabetizate), care la rândul lui se ramifică, una din direcții fiind animația jocurilor video. Atracția către această zonă este justificată și datorită faptului că la toate argumentele care ne țin în fața ecranului în timpul derulării unui film de animație, se adaugă încă unul; noi devenim participativi și putem influența desfășurarea și finalul acțiunii. Mergând mai departe, jocul Pokemon Go ne propune implicarea, dar de această dată nu mergem noi în lumea virtuală, ci acea lume este suprapusă cotidianului schimbându-ne comportamentul, influențați fiind de ceva ce nu există. Încet și ficțiunea își croiește un drum care devine din ce în ce mai bătătorit. Capacitatea de a discerne ce este real si ce nu, este mult mai mică la copii, aceștia neavând puterea  și nici dorința de a controla, de exemplu, timpul pe care îl alocă activităților distractive (jocuri, desene animate, …) deoarece ele sunt dinamice și îi implică într-o mai mică sau mai mare măsură. Astfel lumea clădită în jurul lor, poate fi într-o proporție mare una ireală, care se limitează doar la ce îi place. În acest caz antrenamentul alfabetizării devine unul greoi.

Jocul real, imaginar, virtual ne poate apropia de oameni și de noi înșine, descoperind idealuri comune și perene care transcend timpul și spațiul sau ne poate îndepărta nu numai de semeni dar și de propria noastră ființă.

Limbajul codat și creativitatea artistului, atașate progresului ne deschid o poartă către explorarea propriei ființe pe care nu o cunoaștem în intregime și încă o descoperim. Creativitatea, care se dovedește a fi un element cheie, poate schimba idealuri, concepții, percepții, comportamente și chiar destine. Libertatea de a gândi altfel decât marea masă poate fi nativă, dar de cele mai multe ori ea este antrenată și cultivată încă din copilarie. Arta poate fi un mijloc acceptat și apreciat de toată lumea indiferent de vârstă, sex, religie, naționalitate,…. .

……a fost văzut un Pokemon pe plaja din Vama Veche :))

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

Privind cerul descoperim culorile fascinante pe care le îmbracă adeseori. Coborâm privirea şi vedem pământul cu varietatea lui de tonuri estompate descoperite în duritatea stâncii, reavănul ogorului ori fineţea nisipului.

Culorile lumină (curcubeul) sau culorile pigment (materia) fac parte din viaţa noastră. Ne influenţează şi de multe ori reacţionăm în consecinţă. Întunericul, de cele mai multe ori ne induce o stare de disconfort. Absenţa luminii înseamnă totodată şi absenţa culorii. Ochiul se adaptează şi reuşeşte să perceapă formele. Dinamismul, ascensiunea ori stabilitatea pot fi sugerate şi doar prin formă (cerc, triunghi, pătrat), dar subtilitatea mesajului se deschide ca o floare atunci când culoarea, deci lumina, o învăluie. Astfel paleta se deschide şi odată cu ea bogăţia de sensuri ale unui limbaj neconvenţional dar util.

Culorile calde (galben, oranj, roşu) vizual ne întâmpină primele inducându-ne confortul unui soare blând ori ostilitatea văpăii unei flăcări.

Galbenul este cea mai luminoasă culoare. Ne transmite bucurie, idealism iar în percepţia populară zgârcenie şi gelozie. Este o culoare dinamică, veselă, ajutând să se treacă cu o mai mare uşurinţă peste momente mai dificile. Stimulează nervul optic şi influenţează pozitiv sistemul cardiovascular, incită vederea, sporeşte capacitatea de concentrare, fiind un bun mobilizator al memoriei şi atenţiei.

Oranjul este cea mai caldă culoare, fiind rezultatul amestecului celorlalte două (galben şi roşu), ne aduce odată cu el entuziasmul, energia, dorinţa dar şi aroganţa. Este o culoare optimistă care influenţează buna funcţionare a plămânilor, menţine presiunea sanguină, accelerează pulsaţiile inimii, favorizează secreţia gastrică şi digestia.

Roşul aflat la jumatatea spectrului din punt de vedere al luminozităţii asemeni verdelui, (ochiul percepându-le la fel, motiv pentru care le întâlnim şi la semafor), în afară de energie, căldură sau pasiune îl vedem alăturat stărilor de mânie, agresivitate ori sugerându-ne pericolul ,,STOP”. Stimulează activitatea sanguină, ridică tonusul muscular, activează respiraţia dând senzaţia de căldură.

Călătoria noastră continuă pe tărâmul culorilor reci (verde, albastru şi violet). Lor le este proprie spaţialitatea. Se îndepărtează privirii noastre cu discreţie, invitandu-ne la calm, relaxare şi chiar la indiferenţă.

Verdele (format din galben şi albastru) ne cheamă la viaţă, sănătate, voinţă şi vigoare. Este culoarea care ne propune echilibrul pe care ea, aflată la jumătatea spectrului ca şi luminozitate, îl are. Destinde muşchii având efect calmant. Îndeamnă la contemplare, recunoscută fiind ca cea mai liniştitoare culoare.

Albastrul pe cât este de frumos pe atât este de rece. De altfel este cea mai rece, fiind culoare principală alături de roşu şi galben, deci neavând în componenţă nici o alta care să o tulbure ori încălzească. Astfel, albastrul, îl găsim încrezător, liniştit, devotat şi dinamic de o măsură. Scade tonusul muscular, calmează respiraţia, reduce fregvenţa pulsaţiilor, încetineşte ritmul activităţilor. Exprimă tandreţe şi afecţiune.

Misterosul violet ni se alătură cu înţelepciunea, romantismul şi seriozitatea lui, alternând între iluminare ori mândrie. Este cea mai întunecată culoare, formată fiind din albastru şi roşu. Culoarea creativităţii, stimulează nervii limfatici, dezvoltă intuiţia, induce starea de nostalgie.

Spuneam că absenţa luminii, înseamnă absenţa culorii şi astfel intrăm pe tărâmul nonculorilor adică  alb şi negru.

Albul, invocă inocenţa curăţenia, simplitatea, puritatea, … şi câte altele. Contractă pulilele şi muşchii globilor oculari, influenţează pozitiv nervii.

Negrul ne aduce eleganţa, seriozitatea, misterul dar şi răul ori moartea. Reduce activitatea metabolică, induce repaosul şi somnul.

Din amestecul celor două obţinem o infinitate de griuri care privite în contexte diferite pot conduce către inţelepciune, respect, subordonare (iar când are aspect rece, indică săracia). Induce starea de oboseală şi somnolenţă.

Acum având o paletă completă şi deschisă precum un evantai, putem ,,citi” în pete de culoare emoţii, stări, sentimente. Putem descifra mesaje precum ce vrem ori nu, ce putem ori nu, ce ne place ori nu.

Fiecare individ percepe culorile într-un mod propiu, ştiut fiind faptul că sensibilitatea ochiului uman este uimitoare, putând distinge circa 25.000 de nuanţe. Într-o situaţie ideală cu o atmosferă clară experimentele spun că am putea vedea flacăra unei lumânări situată la 20 Km distanţă.

Copiii preferă culoarea pură, aşezată în pată plată, fără lumini ori umbre, adică fără volum. Astfel mesajul este mai uşor de receptat de aceea este des folorită şi pe afişe publicitare sau etichete, jucării dar mai ales în desenele animate. Învăţăm mai uşor literele, cifrele, animalele sau plantele dacă sunt viu colorate.

Pata picturală, cu ajutorul căreia se redă volumul şi adâncimea cu sprijinul luminilor şi umbrelor, este mai apropiată de limbajul pictorilor, care cu cât doresc să ne spună mai multe, cu atât adaugă în propriul limbaj mai multe elemente (felul în care aranjează obiectele în pagină, mărimea lor, raportul între suprafeţele goale şi cele aglomerate din lucrare, câte şi cum evidenţiază detaliile ….etc.). Obţinerea echilibrului prin formă şi culoare poate constitui dovada armioniei, liniştii şi stabilităţii interioare vizibilă în exterior.

Orice factor extern fiinţei noastre cu care interacţionăm ne influenţează, neconştientizând permanent acest lucru. Comunicăm sau ni se comunică intenţionat sau nu, informaţii destinate să ne lămurească prin imagini, sunete, mişcări, gesturi, atingeri. Separat sau împreună formează un limbaj care nu tot timpul se dovedeşte a fi unul raţional ori clar, dar care poate face drumul de la incoştient la conştient şi invers.

Formele de comunicare transformate în stimuli ajutaţi şi de percepţie conduc la articularea informaţiei care, la randul ei comunică. Universul imaginar al fiecăruia dintre noi dă particularitate conducându-ne totodată la reacţii conform şabloanelor preexistente, care se modifică odată cu înnoirea datelor iniţiale de raportare.

Rezumat

Orice factor extern fiinţei noastre cu care interacţionăm ne influenţează, neconştientizând permanent acest lucru. Comunicăm sau ni se comunică intenţionat sau nu, informaţii destinate să ne lămurească prin imagini, sunete, mişcări, gesturi, atingeri. Separat sau împreună formează un limbaj care nu tot timpul se dovedeşte a fi unul raţional ori clar, dar care poate face drumul de la incoştient la conştient şi invers.

Abstract

Any external factor of our being with we interact, it influences permanent our unconscious. We communicate or we communicate intentionally or not, information intended to be explain through images, sounds, movements, gestures, touch. Separately or together, it form a language that doesn’t always prove to be one rational or clear, but which can do the way from unconscious to conscious and vice versa.

Bibliografie:

Rudolf Arnheim, Arta şi percepţia vizuală, ed. Polirom, 2011.

Ion Truica, Arta compoziţiei, ed Polirom, 2011.

Liviu Lazarescu, Culoarea în artă, ed. Polirom, 2009.

Silvia Draghicescu, Florenta Draghicescu, Educatie plastica, ed. Aramis, Bucuresti, 2007.

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

      Tradiţia, izvor de sănătate

Timpurile moderne sunt traversate cu conştiinţa nevoii de recuperare a firescului şi începutului de lume, al purităţii şi frumuseţii originale, în numele căreia s-au întreprins acele călătorii exstatice care, dincolo de exotismul locurilor cu oamenii şi obiceiurile lor, au însemnat tot atâtea deschideri în artă pe plan formal şi conceptual.

Lumea modernă ajunge conştientă de propria sa identitate refacând, într-un gest ritual, drumul spre lumea arhaică regasită în coexistenţa elementelor concrete şi a elementelor simbolice.

Restrânsă la o lume de formă şi culori, zona artei populare ia o înfăţişare deosebit de interesantă, dar totodată capabilă să comunice …….contemporanilor şi urmaşilor deopotrivă. Factorul motor, stimulator al creativităţii în mediul rular a provenit din necesitatea producerii în gospodaria propie a majorităţii lucrurilor necesare pentru trai: unelte, îmbracăminte, covoare, perne, vase, jucării, … etc. Totul era produs ,, în casă”, în incintă. Nivelul de trai depindea în mare masură de priceperea, îndemanarea şi hărnicia tuturor membrilor unei familii. Păstrarea moştenirii şi însuşirea multor îndeletniciri de la sat a fost posibilă într-o pondere foarte mare, obiceiului de implicare a copiilor la toate activităţile efectuate de părinţi şi totodată de responsabilitatea cerută în raport cu munca depusă. Astfel, în pragul adolescenţei, fondul spiritual moştenit era asimilat de noua generaţie în cea mai mare parte. De altfel este şi pragul când tinerele fete abandonează latura creativă (lada de zestre fiind deja gata) şi îşi îndreaptă atenţia către îndeletnicirile utilitare cărora trebuie să le facă faţă.

Pentru tăranul român a fi creator însemna defapt, a fi firesc. Era aşa nu pentru că voia sau pentru că îşi dorea, ci pentru că aşa trebuia să fie, astfel multe din câte sunt nu erau: biserici, porţi, mobilier, covoare, costume, oale, linguri, ouă încondeiate, podoabe, măşti, tradiţii, şezători, bocitori, urători, doine şi câte altele.

Când Blaga spunea profeticele cuvinte ,,Eu cred că veşnicia s-a născut la sat” deschidea o fereastră spre o realitate profundă în care distingem însăşi izvoarele devenirii culturale, izvoare care în artă au însemnat accesul către un limbaj plastic articulat şi accesibil tuturor.

Elementul de legătura care a dat omogenitate artei populare a fost spiritul sacrului. Sacralizarea vieţii din ritual devine obicei. Este motivul pentru care simbolurile cu rol apotropaic le găsim sub diverse forme în oricare din gospodăriile săteşti, indiferent de zona geografică de apartenenţă. Protecţia incintei de forţele malefice a jucat un rol primordial şi chiar stimulativ în cercetarea şi găsirea metodelor optime de apărare; astfel remarcăm că toate ornamentele folosite au un limbaj şi o simbolistică anume. Chiar dacă multe s-au pierdut sau au rămas doar frânturi, cele care încă mai sunt, pot face dovada recunoasterii şi încercării de coexistentă, comuniune şi comunicare dintre cele două lumi: văzută (percepută cu cele cinci simţuri) şi nevăzută, simbolul fiind pragul, mijlocul de comunicare, instrument folosit în şi din ambele direcţii. Pentru sătean dualitatea lumilor există, are dimensiuni şi conţinut, iar alegerea de a ,,lucra” în slujba forţelor benefice guvernatoare se făcea după legi bine stabilite care trebuiau musai respectate.

Astfel simbolul devine parte integrantă şi integrată perfect în cultul popular, fiindu-i stabilite funcţii şi locuri bine determinate.

Exemplu:

Crucea – simbolul creştin întâlnit nu numai în lăcaşurile de cult ci şi în toate locurile de trecere (deasupra porţii, deasupra uşii la intrarea în casă, deasupra ferestrei), pe coama casei, pe majoritatea obiectelor din gospodărie (linguri, vase, mobilier, ţesături, instrumente …).

Soarele şi Luna – le era atribuit întreg ciclu al vieţii. Simbolul Soarelui,  izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii, era atribuiut Mântuitorului Hristos, iar cel al Lunii (simbolul cunoaşterii prin reflectare) era reprezentarea Maicii Domnului.

Funia sau torsada – simbolul infinitului, veşnicia. În concepţia populară locul sacru trebuia protejat, împrejmuit. Funia are şi rol protector. Este prezentată pe o serie de elemente ale arhitecturii populare, pe stâlpii de susţinere la prispă, pe balustrada acesteia, în jurul ferestrelor, pe porţi, împrejurul bisericii sub forma de brau.

Spirala – exprima extensie, dezvoltare, continuitate ciclică în progresie, evoluţie. Mai simbolizează călătoria sufletului după moarte, până la atingerea ultimei sale destinaţii.

Rozeta – simbolul Soarelui, emblemă omniprezentă pe obiectele funerare, cruci, stâlpi. Semn ocrotitor prezent pe lăzile de zestre, pe frontonul casei, pe poartea mare, pe jugul boului, sau a calului, tocul casei … .

Pomul vieţii – simbolul lui Iisus Hristos. Este prezent pe ţesăturile textile (scoarţe), în arhitectură (pe uşile casei, pe stâlpii de la poartă, …).

Barda – simbolul tăierii răului de la rădăcină.

Mâna – exprimă Divinitatea.

Mâinile – simbolul imporării puterii divine, legatura prin rugaciune cu Dumnezeu (prezent pe ştergare, pe pietrele funerare, pe stâlpii de la poarta mare).

Porumbelul – simbolul Sfantului Duh sau al sufletului (prezent pe ştergare, covoare, pe pietrele funerare).

Peştele – simbolul bunătăţii creştine.

Cocoşul – simbol al vestirii, al luminării (apare pe ştergare de nuntă, pe marame şi pe ceramică).

Bogăţia simbolurilor poate fi gasită şi pe veşminte, cu scopul de a mărturisi cât mai multe lucruri despre persoana care le poartă (copil, fecioară, femeie măritată fără copii, cu copii, ….., doliu pe catrinţă).

Ornamentele întalnite sunt în proporţie de 70% geometrice, dar dincolo de aceasta, atunci când privim un covor, o oală, un costum tradiţional, o poartă, … ,,citim” o lume care contopeşte forme rigide într-un univers plin de sensuri.

A fi creator nu înseamnă a fi savant, ci a pune ceva în mişcare: o idee, un sistem, sau a încânta un suflet.

Aplecându-ne asupra trecutului avem posibilitatea să descifrăm propria identitate şi să devenim conştienţi de sensul şi noanţele devenirii noastre.

Rezumat:

Timpurile moderne sunt traversate cu conştiinţa nevoii de recuperare a firescului şi începutului de lume, al purităţii şi frumuseţii originale, în numele căreia s-au întreprins acele călătorii exstatice care, dincolo de exotismul locurilor cu oamenii şi obiceiurile lor, au însemnat tot atâtea deschideri în artă pe plan formal şi conceptual.

Lumea modernă ajunge conştientă de propria sa identitate refacând, într-un gest ritual, drumul spre lumea arhaică regasită în coexistenţa elementelor concrete şi a elementelor simbolice.

Modern times are crossed with awareness of the need to recover the normality and the beginning of the world, purity and beauty of the original, in whose name those trips were undertaken ecstatic that beyond exotic places with people and their habits, meant as many openings in art formally and conceptually.

The modern world reach awake of his own identity, thus remaking a ritualistic gesture, the road to light archaic elements found in coexistence concise and symbolic elements.

Bubliografie:

Doina Işfănoni, Interferenţe dintre magic şi estetic, ed. Enciclopedică Bucureşti, 2002;

Georgeta Stoica, Arhitectura populară românească, ed. Meridiane, Bucureşti, 1989;

Mariana Manea Cîmpeanu, Satul şi natura- surse ale creaţiei picturale, ( colecţia Academis), ed. Eurostampa, Timişoara, 2014.

www.cotidianul.ro

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

Frumosul, urâtul, tragicil, comicul, fac parte din viaţa noastră. Societăţile se schimbă, cotidianul se schimbă şi raportarea noastră la aceste categorii estetice deasemeni. Doar omul care, practic percepe lumea cu cele cinci simţuri naturale resimte o schimbare a raprotului dintre ele odată cu evoluţia tehnologică, descoperirile ştiinţifice, schimbările religioase ori politice. Aceştia sunt câţiva factori care pune fiinţa umană permanent într-o altă conjuctura, aceasta reacţionând în consecitnţă.

Starea de bine pe care ne-o dorim, indiferent de vârstă, statut, situaţie are legătura cu interiorul şi exteriorul nostru. Întrega noastră fiinţă  nu numai că interacţionează, dar şi reacţionează conform factorilor externi pe care-i găsim diferiţi sau îi percepem diferit în funcţie de realitatea contemporană fiecarui individ, vârstă, ocupaţie, cultură … etc. Exteriorizarea trăirilor ne conduce la conştientizarea posibilelor disfuncţii ale noastre care, nu întotdeauna vizează propria persoană individuală, ci este luată în contextul societăţii contemporane.

Venus din Willendorf, cu aproximativ 30 de mii de ani în urmă, reprezenta un indeal de frumuseţe datorită „depozitului” de grăsime de altfel greu de atins atunci. Astăzi ar fi diagnosticată cu obezitate. Transformarea corpului ori mutilarea lui doar din dorinţa de a apartine clasei privilegiate, era des întâlnită în cele mai vechi timpuri, practicele ei nefiindu-ne străine nici astăzi. Dorinţa noastră poate fi motorul faptelor noastre, conştientizând sau nu consecinţele.

Copiii şi adolescenţii sunt primii care voluntari sau nu, reacţionează conform stimulilor pe care societatea îi emite. Au fost vremuri în care conta dacă era baiat sau fată, blond, brunet ori şaten, scund sau înalt. Poate că astăzi sunt uşor estompate aceste criterii dar au apărut alţi factori la care îi vedem pe copii că se raportează: statutul financiar al părinţior, timpul petrecut împreună cu familia ori normele propuse de media. Astfel întâlnim fenomentul prin care fiecare vrem să ne evidenţiem. Puterea de decelare a copilului între bine şi rău, aşa da ori aşa nu, este mică şi nu întotdeauna i se pot aduce argumente plauzibile pentru el cât să înţeleagă ce e bine să facă şi ce e nu.

Mimesis ori Catharsis sunt termeni pe care-i întâlnim încă din atichitatea greacă. Mimesis reprezenta mimarea propriilor trăiri devenind ulterior sinonimul artei actorului, deci imitarea altor stări propuse. Catharsis este termenul generic de purificare a sufletului de patimi prin artă, şi asfel vedem că aceasta, arta, a fost şi încă este un mijloc de comunicare. Să povestim bucuria, tristeţea, iubirea, neliniştea, curiozitatea printr-o linie, o pată de culoare, ori sub o altă formă, nu poate face decât bine; propune şi aduce starea de bine.

Pentru copii şi adolescenţi este important ocuparea timpului liber (extraşcolar) cu activităţi care să incite dar totodată să le ofere o ierarhizare corectă a valorilor sociale culturale morale. Se ştie că la vârsta pubertăţii apar tulburări hormonale care duc la stări de anxietate, depresii, teribilism, scădearea atenţiei, dezinteresul pentru şcoală, şi chiar abandonul şcolar, potrivit medicilor specialişti în probleme de pubertate. O altă problemă a societăţii contemporane, este şi dependenţa de calculator, care îşi poate găsi remediul în activităţi artistice incitante, ieşind din realitatea virtuală în realitatea materială. Familiarizarea cu valori criterii exemple din istorie care au dus la creşterea calităţii morale şi sociale la nivel de individ/ societate având repercursiuni ulterioare şi în plan material (un salt calitativ al vieţii ) conduc la conturarea personalităţii acestota într-un mod benefic pentru ei, pentru familie şi societate, implicit. Dezvolta interesului adolescenţilor de a studia, de a învăţa în mod continuu fără ca acest lucru să fie un act impus, ci să devină un lucru autoimpus, în mod natural şi firesc. În condiţiile în care abilitatea de a studia este dezvoltată prin artă şi prin legăturile ei cu alte domenii ( chimie, biologie, geologie, fizică, matematică …), se poate descoperi mult mai uşor bucuria, frumuseţea şi utilitatea studiului. Prin lucrul în comun descătuşăm capacitatea de a fi creativi, incitându-i spre a-şi descoperi vocaţiile şi înclinaţiile, dezvoltând totodată şi capacitatea de a comunica cu semenii în mod direct, abilitate pe care omul modern riscă să o piardă prin hipertehnologizare şi individualism. Captivanta lume pe care o descoperim în  Istoria artei îmbinată cu imaginaţia şi originalitatea copiilor, duc la rezultate care îmbină frumosul, fantezia şi relaxarea într-un mod armonios.

La finalizarea oricărui proiect, vor primi nu numai aprecierea părinţilor, profesorilor sau colegilor, dar se va declanşa în ei o autoapreciere şi autodescoperire a potenţelor proprii, mai ales în rândul copiilor timizi sau inhibaţi (din varii motive). Totodată  rezultate benefice se pot constata şi în cazul altor afecţiuni precum: ADHD (tulburare de atenţie şi mişcare), tulburări emoţionale, tulburări ale funcţiilor sociale, tulburări de conduidă, tulburări hipercinetice.

Estetica / filozofia artei, nu ne oferă numai date despre artă, ci şi contextul creării operelor, desluşind totodată ,, regulile” care au stat la baza realizării acestor lucrări. Făcând o incursiune în lumea interesantă a artei suntem extraşi din cotidianul care ne poate aduce disfuncţii precum: tulburări nevrotice legate de factorii de stres, tulburări de comportament legate de consumul de substsnţe psihoactive, tulburări de somn, tulburări de personalitate şi comportament. Aceste stări întâlnite cu precădere în rândul tinerilor pot fi ameliorate printr-o alternativă cultural- artistică a petrecerii timpului liber. Aducerea în conştiinţa tinerilor a valorilor estetice (pe care societatea contemporană le demonetizează în mod constant), prin actualizarea şi aprofundarea a ceea ce este frumos (şi de ce?), spre a face diferenţa între artă şi kitsch , între valoare şi nonvaloare, spre a descoperi acele lucruri care transced spaţiul şi timpul ajută la formarea individuală cu valori perene şi o viziune de ansamblu a vieţii, nu doar în context subiectiv social actual.

Bucuria realizării unei lucrări (desen, pictură, artă decorativă…), aparţine cu precădere copiilor prin orele de Educaţie plastică, tinerilor care urmează o şcoală cu profil vocaţional sau cei care accidental trasesză câteva tuşe de creion sau pensulă. Neîncrederea, frica de a nu greşi sau de a nu dezamăgi, sunt doar câteva din motivele care îi ţin pe adulţi şi seniori departe de micile bucurii şi satisfacţii pe care le poate aduce arta în viaţa lor. Menţinerea funcţiilor cerebrale la valoare optimă, (arenţia, concentrarea, detalierea), tulburări de personalitate şi comportament datorat unor afecţiuni, sunt alte beneficii pe care le poate aduce terapia prin artă.

Recăpătarea încrederii readusă cu ajutorul limbajuliu universal al artelor plastice, aduce un plus nu numai în viaţa individuală fiecăruia din noi, dar şi în cea socială contemporană şi, poate, nu numai. Dezvoltarea apetitului pentru frumos, cu libertatea şi totodată responsabilitatea pe care o impune realizarea unei lucrări artistice, spre a găsi noi resurse şi idei, pentru a performa şi în activitatea de bază pe care persoana o desfaşoară, trecând prin diverse stări cum ar fi nedumerirea, frica de a nu greşi, surpriza finalizării lucrării, se ajunge la rezultatul final: bucuria căutată, şi în final găsită.

Rezumat

Starea de bine pe care ne-o dorim, indiferent de vârstă, statut, situaţie are legătură cu interiorul şi exteriorul nostru. Întrega noastră fiinţă  nu numai că interacţionează, dar şi reacţionează conform factorilor externi pe care-i găsim diferiţi sau îi percepem diferit în funcţie de realitatea contemporană fiecărui individ, vârsta, ocupaţie, cultură … etc.

Wellbeing that we want regardless of age, status, situation has to do with our inside and outside. Our whole being not only interact, but also react according to external factors that find them different or perceive them differently according to the contemporary reality of each individual, age, occupation, culture … etc.

Bibliografie:

Umberto Eco, Istoria frumsetii, ed. Rao

Ovidiu Drîmba, Istiria culturii si civilizatiei, ed. Stiinţifică si enciclopedică

Adina Nanu, Arta, stil, costum, ed. Noi Media Print

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

În toate timpurile, în toate culturile a existat dorinţa de a face artă, cu amendamentul că cei care o realizau nu din todeauna s-au numit artişti sau au conştientizat rolul lor în timp. Nu s-ar putea scrie istoria completă a nici unei epoci sau culturi fără a recurge la istoria artei sale. Din diferite motive sau în anumite scopurui omul a reprodus sau a interpretat realitatea cotidiană căreia îi era contemporan. Astfel avem imagini cu ajutorul cărora putem reconstitui nu numai istoria din punct de vedere cronologic, dar în funcţie de complexitatea lucrărilor putem aprecia nivelul de dezvoltare materială a unei societăţi sau culturi. Mai putem obsarva preocupările şi interesul pe care îl acordau cu precădere unor subiecte (religioase, sociale, culturale, …).

Facem cunoştintă cu lumea prin intermediul simţurilor noastre, văz, miros, gust, auz, simţul tactil. Văzului i se adresează cu predilecţie , opera de artă, ( aceasta fiind produsul unei activităţi creatoare care precede la randul ei o serie de reacţii subiective asupra celui care ia contact cu ea sau celui care o realizează). Astfel analizând o lucrare putem observa detalii care ne comunică în mod concret nu numai date istorice, sociale, culturale, dar şi medicale, patologice. Tulburările comportamentale, exprimarea emoţiilor sau observarea şi redarea totodată cu fidelitate a unor detalii fizionomice, sunt câţiva factori care pot fi „citaţi” în analiza unei opere de artă, bineânţeles alături de structurile compoziţionale, acordurile cromatice ori mesajul sau scopul lucrării.

O imaginepe care o vedem ne influentează chiar dacă nu întotdeauna constientizăm acest lucru. Emoţia trezită de aceasta stârneşte reacţii care, „reproduse” pe o pânză pot fi sau deveni eliberatoare de tensiuni, temeri, nedumeriri şi multe alte confuzii, ducând în final la descoperirea unor valori care pot reaşeza raportarea noastră la ceea ce ne înconjoară şi la elementele care au creat un dezechilibru în fiinţa noastră.

Frământările interioare care au ca provenienţă experienţe personale, evenimente sociale, …etc, aduc un plus de subiectivitate operelor de artă, chiar dacă ele sunt aparţinătoarele unor epoci care, după cum este şi firesc, au anumite caracteristici comune. Astfel nu putem să nu remarcăm tiparul frumuseţii feminine al lui Leonardo da Vinci la care istoricul de artă remarcă o nuoă tehnică în folosirea culorii, sfumato-ul, iar medicul, în cazul „Mona Lisei” tulburari hormonale, iar în cel al „Omului Vitruvian”, hernia inghinală. La Dürer, tocmai datorită fidelităţii reproducerii unor detalii remarcăm şi un dezechilibru al tiroidei în „ Portretul Elisabeth Tucher”, iar la Filip al IV-lea al Spaniei, Velasquez remarcă prognatismul mandibular pe care îl avea regele. Exteriorizarea suferinţei fizice o putem vedea foarte bine surprinsă în lucrările lui Adriaen Brouwer, („Durerea”, „Operaţie la picior, „Operaţie la spate”)

Sugestiva lucrare a lui Edvard Munch,  „Strigătul”, tulburătoarele trăiri ale lui Vincent van Gogh redate cu ajutorul pastei cromatice, sau imaginea femeii în viziunea lui Pablo Picasso ori a lumii văzută de Salvador Dali, sunt acele repere care pot fi punctul de plecare în reconstituirea sau analiza unei societăţi sau ale unui individ. Dacă din punct de vedere artistic „Lecţia de anatomie a doctorului Tulp” a lui Rembrandt ne familiarizează cu clar-obscurul, social ea ne certifică interesul omului de secol XVI- XVII, vis-a-vis de micro şi macro cosmos (care vin, bineânţeles, odată cu inventarea microscolului şi telescopului). Atenţia deosebită care i se acordă omului, vine în Renaştere pe fondul redescoperirii antropocentrismului din Grecia clasică. Tot atunci şi medicinei i se clădeşte o nouă traectorie.

Pentru tămăduirea omului, în vechime, regăsim trei tipuri de medicină: ,,medicina vrăjitorilor”, medicina practicată în temple cu ajutorul incantaţiilor, şi începând cu secolul -V îHr., Hipocrat propune o nouă direcţie care are la bază atenţia asupra persoanei: ,, Cunoaşterea noastră se întemeiază şi pe caracteristicile fiecarei persoane …, pe datele atmosferice, geografice, …., pe obiceiurile, pe felul de viaţă, ocupaţiile, vârsta fiecarui pacient, …pe vorbele lui, pe comportătrile, pe semnificaţia tăceri lui, pe gândul pe somnul, …. . Suntem atenţi la frisoane tuse, strănut sughiţ. Trebuie să examinăm cu atenţie toate aceste date şi cea ce relevă ele”.

Exemple lucrări:

Leonardo da Vinci „ Omul vitruvian”

Leonardo da Vinci „Mona Lisa”

Albrecht Durer„ Portretul Elisabeth Tucher”

Velazquez „Filip al IV-lea”

Adriaen Brouwer „Durerea”

Edvard Munch „Srtigătul”

va avea loc la Galeria Romana, B. dul Lascar Catargiu, nr. 1.

„ Acorduri de primăvară” 

Vernisajul va fi in data de 16 februarie, ora 19.00.