Poarta dintre real și ireal

Fiecare ramură artistică are instrumente specifice prin care poate comunica.  Modalitățile de exprimare alese de artist sunt influențate la rândul lor de progresul tehnologic și implicit descoperirile științifice. Lucrarea de artă indiferent de natura ei ne invită la o analiză urmată de întrebarea  „Oare ce a vrut artistul să spună?”. Operele de artă sunt unice și la acest lucru contribuie o mulțime de factori externi artistului precum, epoca în care traiește, zona geografică, religia, vârsta, statutul social, idealul uman de frumusețe din acea vreme dar și propria-i personalitate. Fiecare artă are un limbaj pe care cu îndemânare și creativitate îl articuleză artistul (în pictură ne folosim de punct, linie, formă pe care le aranjăm într-o structură compozițională și apoi adăugăm culoare).

Dorința redării cu fidelitate a realității văzută încă din antichitate, punctată în pictură de Jan van Eyck (cunoscut ca fiind cel care a folosit pentru prima oara uleiul de in ca liant, cu ajutorul căruia se pot reda detaliile cu o mai mare fidelitate),  prinde amploare pe diverse segmente.

Ex: Jan van Eyck „Portetul soților Arnolfin”, 1434.

(oglinda concavă din spatele personajelor încă trezește curiozitate)

Renașterea vine cu pleada ei de  personalități dar și cu numeroasele descoperiri științifice care ajută la o mai bună cunoaștere a omului a ceea ce este în exteriorul dar și în interiorul lui. Dincolo de ceea ce ne întâmpină la primul impact vizual, în multe picturi ne sunt dezvăluite  idei discrete mai puțin perceptibile de care artistul se folosește pentru a povesti cât mai multe lucruri într-o singură imagine.

Exemple:

Renaștere -Leonardo da Vinci, „Cina cea de Taină” 1498, , tempera pe ipsos

Renaștere – Michelangelo, „Pieta”, 1499

Renaștere – Holbein” Ambasadorii”, Ulei pe lemn,1533

(Pe masa dintre ambasadori, remarcăm cele două registre care delimitează exact obiectele folosite în viața pământească și cea astrală. Rolul craniului alungit vizibil în prim plan, vă las să-l descoperiți singuri)

Baroc – Rembrandt, „ Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, 1632

Baroc – Johannes Vermeer, „Lecția de muzică”, ulei pe pânză, 1662.

( Se pare că s-a folosit de camera obscură în compozițiile sale. Operele lui Vermeer sunt remarcate și implicit analizate datorită detaliilor realizate de pictor cu mare precizie)

 

Dacă din punct de vedere fizic organismul este neschimbat Guthemberg odată cu tiparul a adus după părerea lui Mc Luhan o schimbare nu numai a relaței între simțuri prin izolarea văzului de celelalte patru, dar și posibilitatea creeării propriei interpretări a ceea ce citim conducându-ne la dezvoltarea imaginației. Alfabetizarea, deci cititul, aduce cu sine exercițiul construirii unor imagini mentale având ca suport real textul. Plecând tot de la un subiect tangibil, artistul strânge informații, le prelucrează și le livrează tot într-o formă reală, chiar dacă imaginea finală nu se mai încadrează în canoane firești, un exemplu fiind arta suprarealistă.

Suprarealismul – Joan Miro, „Carnavalul arlechinului”, 1924- 1925

“Un tablou ar trebui să fie fertil. Din el ar trebui să se nască lumea. Nu are importanță dacă vedem în el flori, oameni sau cai pentru a descoperi această lume, adică ceva viu.” (Joan Miró, 1959)

 

Antrenarea imaginației conduce implicit către creativitate. Walt Disney deschide un drum al animației fascinant, dinamic, imprevizibil ( ușor de receptat de către copii, ori persoane adulte nealfabetizate), care la rândul lui se ramifică, una din direcții fiind animația jocurilor video. Atracția către această zonă este justificată și datorită faptului că la toate argumentele care ne țin în fața ecranului în timpul derulării unui film de animație, se adaugă încă unul; noi devenim participativi și putem influența desfășurarea și finalul acțiunii. Mergând mai departe, jocul Pokemon Go ne propune implicarea, dar de această dată nu mergem noi în lumea virtuală, ci acea lume este suprapusă cotidianului schimbându-ne comportamentul, influențați fiind de ceva ce nu există. Încet și ficțiunea își croiește un drum care devine din ce în ce mai bătătorit. Capacitatea de a discerne ce este real si ce nu, este mult mai mică la copii, aceștia neavând puterea  și nici dorința de a controla, de exemplu, timpul pe care îl alocă activităților distractive (jocuri, desene animate, …) deoarece ele sunt dinamice și îi implică într-o mai mică sau mai mare măsură. Astfel lumea clădită în jurul lor, poate fi într-o proporție mare una ireală, care se limitează doar la ce îi place. În acest caz antrenamentul alfabetizării devine unul greoi.

Jocul real, imaginar, virtual ne poate apropia de oameni și de noi înșine, descoperind idealuri comune și perene care transcend timpul și spațiul sau ne poate îndepărta nu numai de semeni dar și de propria noastră ființă.

Limbajul codat și creativitatea artistului, atașate progresului ne deschid o poartă către explorarea propriei ființe pe care nu o cunoaștem în intregime și încă o descoperim. Creativitatea, care se dovedește a fi un element cheie, poate schimba idealuri, concepții, percepții, comportamente și chiar destine. Libertatea de a gândi altfel decât marea masă poate fi nativă, dar de cele mai multe ori ea este antrenată și cultivată încă din copilarie. Arta poate fi un mijloc acceptat și apreciat de toată lumea indiferent de vârstă, sex, religie, naționalitate,…. .

 

……a fost văzut un Pokemon pe plaja din Vama Veche :))

 

Lect. Univ. Dr. Mariana Cîmpeanu

Facultatea de Arte, Universitatea Hyperion

Written by